[ X ]
Peste o mie de persoane au beneficiat de un pachet extins de servicii de prevenire HIV/SIDA
12 Aprilie

Peste o mie de persoane au beneficiat de un pachet extins de servicii de prevenire HIV/SIDA şi a infecţiilor cu transmitere sexuală (ITS) în cadrul unui proiect în valoare de 750 mii lei, desfăşurat în perioada septembrie 2020–ianuarie 2021. Banii au fost alocaţi din fondul măsurilor de profilaxie al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, transmite CURENTUL.

Proiectul a avut drept scop reducerea riscurilor de răspândire a HIV şi ITS în grupurile-cheie vulnerabile din zonele de centru şi sud ale ţării prin acoperirea cu servicii suplimentare de prevenire a acestor infecţii. Numărul total de beneficiari direcţi ai proiectului a fost de aproape 1 200.

Astfel, fiecărui beneficiar i-a fost oferit un pachet personalizat de servicii, în condiţiile unei abordări multidisciplinare. Totodată, au fost dezvoltate parteneriate cu instituţiile medicale şi sociale, precum şi cu structurile de stat, ONG-urile şi sectorul privat pentru a pune în aplicare o gamă mai largă de servicii necesare acestor persoane.

În context, a fost asigurat accesul la medicamente, soluţii dezinfectante şi produse de menţinere a sănătăţii, fiind eliberate un număr total de aproape 14 mii de produse. De asemenea, au fost prestate servicii de profilaxie pre şi postexpunere la HIV, de consiliere pre şi posttestare la HIV, asistenţă medicală, socială, juridică, dar şi organizate grupuri de sprijin sau autoajutor.

Totodată, au fost oferite consultaţii din partea anumitor specialişti (asistent social, jurist, psiholog) unui număr mai mare de persoane decât era stabilit iniţial, astfel încât acesta a depăşit 1900.

Proiectul „Servicii de reducere a riscurilor în materie de accesibilitate şi transparenţă prin acoperirea cu servicii suplimentare de prevenire HIV/SIDA şi ITS” a fost implementat de organizaţiile nonguvernamentale „Iniţiativa Pozitivă”, „Genderdoc-M” şi „Pas cu Pas regiunea Sud” în parteneriat cu organizaţiile din domeniul reducerii riscurilor şi prevenirii HIV. Realizarea acestuia a fost posibilă în urma participării ONG-urilor sus-menţionate la concursul de selectare a proiectelor finanţate din fondul măsurilor de profilaxie al CNAM.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților