[ X ]
Peste 88 mln lei au fost acumulate în fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală
6 Aprilie

Aproape 46 de mii de cetăţeni au achitat până pe 31 martie 2017 prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM) în sumă fixă, cu 10 mii mai mulţi decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, transmite CURENTUL.

Mijloacele financiare acumulate în primul trimestru al anului curent în fondurile AOAM din achitarea primei în sumă fixă constituie peste 88 de milioane de lei, cu circa 21 de milioane mai mult comparativ cu perioada similară a anului 2016.

Cei mai mulţi dintre plătitori, 29 500, au beneficiat de reducere în proporţie de 50 la sută din valoarea primei. Este vorba despre fondatorii de întreprinderi individuale, arendaşii, arendatorii, deţinătorii de patentă, alţi cetăţeni care nu sunt angajaţi şi nu sunt asiguraţi de Guvern.

Alte aproape 15 500 de persoane, proprietari de teren agricol, au achitat prima cu reducere de 75%.

Un număr total de peste 800 de notari publici, executori judecătoreşti, avocaţi şi mediatori neangajaţi au achitat prima în mărime integrală.

După data de 31 martie 2017, persoanele care nu s-au asigurat în mod individual în termenul stabilit de legislaţie vor achita prima AOAM în mărime integrală, penalitatea de întârziere (0,1% din prima de asigurare pentru fiecare zi de întârziere) şi amenda de la 15 la 33 de unităţi convenţionale, iar activarea poliţei va avea loc peste şapte zile din momentul achitării.

Totodată, după 31 martie, persoanele fizice care fac dovada aflării peste hotarele Republicii Moldova pentru cel puţin 183 de zile calendaristice pe parcursul anului bugetar vor achita integral prima AOAM în sumă fixă, fără penalitate şi amendă, iar statutul de asigurat va fi activat din data achitării.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților