[ X ]
Peste 700 de tineri și tinere au depus jurământul militar
27 August

Peste 700 de soldați încorporaţi în luna iulie curent, în Armata Naţională, au depus astăzi jurământul militar în cadrul unor ceremonii desfăşurate la Bălţi, Cahul şi la poligonul de la Bulboaca. Printre aceștia se numără tinerii și tinerele admiși/admise la studii în Academia Militară “Alexandru cel Bun” (AMFA).

Prezent la evenimentul desfăşurat în Batalionul de instrucție — Baza militară de instruire, ministrul Apărării Anatolie Nosatîi i-a felicitat pe soldații și studenții militari cu acest prilej, reiterând importanța jurământului de credință Patriei în viața fiecărui tânăr care a decis să urmeze cariera militară sau să își onoreze obligația constituțională de îndeplinire a serviciului în termen.

Totodată, ministrul Nosatîi a apreciat reușitele soldaților și studenților pe parcursul cursului de instruire inițială, iar rudelor prezente la ceremonie le-a mulțumit pentru susținere și încredere.

Totodată, militarii în termen încorporați în Brigada de infanterie motorizată “Moldova” din municipiul Bălți au jurat credință Patriei în prezența comandantului Armatei Naționale, general de brigadă Eduard Ohladciuc. Oficialul s-a adresat soldaților cu îndemnul să însușească cât mai bine arta militară, să fie responsabili și disciplinați.

Tot astăzi, circa 200 de tineri au depus jurământul militar în Brigada de infanterie motorizată „Dacia” din orașul Cahul.

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

Inapoi la arhiva noutaților