[ X ]
Peste 29 mii de pensionari din Capitală vor avea ajutor financiar de 100 lei
30 Aprilie

Peste 29 de mii de pensionari nevoiași, care au cele mai mici pensii (de până la 1450 de lei), vor beneficia, tradițional, de ajutoare financiare a câte 100 de lei, pentru pregătirea mesei de Înviere, transmite CURENTUL.

Banii pot fi ridicați prin intermediul oficiilor poștale sau prin transferare pe cardurile bancare ale beneficiarilor. Suma alocată de municipalitate în acest scop constituie 2 932 500 lei.

Amintim că anterior, și alte categorii de cetățeni ai orașului au beneficiat de ajutoare financiare cu ocazia sărbătorilor de Paști, oferite din partea autorităților locale, inclusiv câte 500 lei pentru 1537 de persoane în etate, singuratice, beneficiari ai Serviciului de îngrijire socială la domiciliu, 909 persoane cu deficiențe de auz, membri ai Asociației Surzilor din Republica Moldova, Filiala teritorială Chișinău, 820 de persoane cu deficiențe de vedere, membri ai Organizației Teritoriale Chișinău a AO „Asociația nevăzătorilor din Moldova”.

Ajutor material unic a câte 1000 de lei a fost acordat la 110 artiști, oameni de cultură, aflați în situații de risc; 31 de asistenți parentali profesioniști din cadrul Direcției generale pentru protecția drepturilor copilului și 285 de angajați din sistemul educațional.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților