Ofițerii de investigații ai Direcțiilor investigații „Centru” și „Nord” a Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai Direcției Generală Urmărire Penală a IGP, polițiștii din Bălți, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale și a Procuraturii Bălți, au efectuat la sfârșitul lunii iulie zeci de percheziții în nordul și centru țării (domicilii, automobile, încăperi, depozite, etc.) la 10 figuranți într-un dosar de trafic de droguri, transmite CURENTUL.
Suspecții fiind implicați într-o cauză penală pornită în luna aprilie curent, când polițiștii au efectuat zeci de percheziții și ridicat peste un milion de lei. Atunci au fost reținute 10 persoane.
În perioada lunilor aprilie – iulie 2021, suspecții cu vârste cuprinse între 21 și 43 de ani, ar fi procurat și păstrat droguri (marijuana ) în proporții deosebit de mari, pe care le realizau pe teritoriul mun. Bălți și raionul Orhei.
Ca urmare a perchezițiilor, polițiștii au depistat și ridicat cânepă de tip hidropon, cântare electrice, plante de cânepă din 2 sere, sămânță de cânepă, marijuana fărâmițată, hașiș, telefoane mobile, un pistol cu gaz, materiale pentru ambalarea drogurilor, bani, care ar fi obținuți pe cale ilicită.
La moment, 6 persoane sunt arestate pentru 30 de zile. Dacă vinovăția acestora va fi demonstrată, aceștia riscă de la 7 la 20 de ani de închisoare.
Acțiunile de reținere au avut loc cu sprijinul mascaților de la BPDS „Fulger” a IGP și a celor de la BDS ”Scorpion” a UM-1003.
Cristina Parfeni