[ X ]
Peste 20 de instituții medicale din țară vor beneficia de finanțare din partea CNAM pentru reparații sau achiziționarea utilajelor
8 August

Un număr de 22 de proiecte investiţionale vor fi finanţate din fondul de dezvoltare şi modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM). Acestea au fost desemnate câştigătoare dintr-un număr total de 58 de proiecte depuse în cadrul celei de-a doua ediţii din acest an a concursului de selectare a proiectelor investiţionale, desfăşurată în perioada 9-25 iulie, transmite CURENTUL.

Proiectele acceptate spre finanţare vizează următoarele instituţii medico-sanitare publice: Oficiul Medicilor de Familie (OMF) Alexandru Ioan Cuza, Centrul de Sănătate (CS) Balatina, OMF Bolţun, Spitalul Raional (SR) Căuşeni „Ana şi Alexandru”, CS Cobani, OMF Cristeşti, CS Criuleni, SR Făleşti, CS Filipeni, CS Hăsnăşenii Mari, SR Hânceşti, CS Horeşti, OMF Iliciovca, CS Moscovei, CS Nisporeni, CS Olişcani, SR Orhei, CS Parcani, SR Soroca, Spitalul Asociaţiei Curativ-Sanatoriale şi de Recuperare al Cancelariei de Stat, CS Sudarca, OMF Trifăneşti.

Din numărul total de proiecte, 16 prevăd efectuarea lucrărilor de reparaţie, patru – achiziţionarea de utilaj şi dispozitive medicale, iar altele două – realizarea lucrărilor de construcţie.

Prioritate în procesul selectării au avut proiectele orientate spre fortificarea asistenţei medicale spitaliceşti şi a celei primare, prin crearea condiţiilor atractive de activitate, cu susţinerea şi contribuţia autorităţilor publice locale.

Suma disponibilă pentru finanţarea proiectelor sus-menţionate este de 10 milioane de lei.

Amintim că alte 18 proiecte, în valoare totală de 27 milioane de lei, sunt finanţate din fondul de dezvoltare şi modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al CNAM, în urma primei ediţii din acest an a concursului de selectare a proiectelor investiţionale.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților