[ X ]
Peste 2 tone de alcool, introduse în țară ilegal, au fost reținute la vamă
24 Iulie

Trei cazuri de trafic ilicit cu alcool etilic au fost raportate de către Echipele Mobile ale Serviciului Vamal, în cadrul celei de-a doua linii de control. Pe parcursul a trei zile, inspectorii vamali au reținut 2 076,6 litri de alcool, care, conform informațiilor deținute, era introdus în țară prin eludarea controlului vamal, transmite CURENTUL.

În primele două cazuri, produsele alcoolice erau aduse din regiunea transnistreană. Documentați pe acest caz sunt doi conaționali, în autoturismele cărora, ofițerii vamali au depistat recipiente care conțineau 924 și respectiv, 814 litri de alcool etilic, fără acte de proveniență.

Cel de-al treilea caz a fost înregistrat în zona de nord a țării, în apropiere de localitatea Răuțel. În urma stopării unei unități de transport, ofițerii Echipelor Mobile au depistat mai multe sticle și butelii de plastic, în care erau transportați 338,6 litri de alcool.

Produsele au fost reținute pentru continuarea cercetărilor, iar contravenienților li s-au întocmit procese-verbale pentru încălcările comise.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților