[ X ]
Peste 16 mii măști au fost donate Poliției de Frontieră de către OIM
10 Noiembrie

Un lot de 16 750 măști de unică folosință au fost donate Poliției de Frontieră de către Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), în cadrul Proiectului „Consolidarea răspunsului național al Republicii Moldova la criza COVID-19”, informează CURENTUL.

Totodată, OIM Moldova a oferit asistență în testarea clinică pentru a opri răspândirea infecției prin rândul migranților, al solicitanților de azil și al refugiaților, inclusiv al polițiștilor de frontieră din prima linie. În acest sens, peste 200 de cazuri suspecte (50 de migranți, 50 de solicitanți de azil, 50 de refugiați și 50 de angajați ai Poliției de Frontieră) au fost direcționați pentru testarea COVID-19.

Reamintim că activitățile proiectului și-au propus îmbunătățirea capacităților Poliției de Frontieră în asigurarea controlului și gestionarea cazurilor de infecție în punctele de trecere a frontierei. În cadrul acestuia, Poliția de Frontieră a beneficiat de termoscanere, produse de igienă și aparataj de dezinfectare pentru zece puncte de trecere a frontierei în valoare totală de 30 mii de dolari. Alți 30 mii de dolari au fost redirecționați pentru susținerea dezvoltării, actualizării și diseminării procedurilor de operare conform standardelor internaționale pentru polițiștii de frontieră, aflați în prima linie, fiind elaborată Procedura Standard de Operare (POS) în 500 de exemplare.

Cristina Pendea

35d1f438b5bcc63447bc765709ac0197 b3db99e3d5eb4eb77bcc0479234c5911

Inapoi la arhiva noutaților