[ X ]
Peste 11 000 de declarații de avere și interese depuse într-o singură zi
29 Martie

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a recepționat astăzi în intervalul orelor 7:30 – 16:30 circa 11 000 declarații de avere și interese personale anuale, transmite CURENTUL.

Astfel, la ora actuală în sistemul e-Integritate sunt înregistrate circa 56 000 declarații pentru anul 2018, fapt care demonstrează că o mare parte din subiecții declarării și-au onorat deja obligativitatea de a-și face publică averea, deși au mai rămas două zile până la data-limită.

ANI reamintește că termenul-limită de depunere a declarațiilor anuale rămâne 31 martie, iar în zilele următoare angajații instituției vor fi la dispoziția persoanelor ce au neclarități în ceea ce privește modul de completare a declarațiilor.

Aceștia vor putea fi contactați după cum urmează:

Sâmbătă, 30 martie, la numerele de telefon:

022 820 619, 022 820 616, 022 820 613, 022 820 628, 022 820 620;

Duminică, 31 martie, la numerele de telefon:

022 820 607, 022 820 622, 022 820 617, 022 820 625, 022 820 620.

Precizăm că acesta este al doilea an în care declarațiile de avere și interese personale se depun în format electronic. Pentru comparație, în anul precedent, la 1 aprilie, în sistemul e-Integritate au fost înregistrate 58 080 de declarații.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților