[ X ]
Peste 100 de reprezentanți ai sectorului asociativ participă la conferința „Cooperarea dintre Parlament și societatea civilă”
16 Iunie

Legislativul organizează vineri, 16 iunie, conferința anuală „Cooperarea dintre Parlament și societatea civilă”, ediția 2023. Evenimentul va avea loc cu suportul Delegației Uniunii Europene.

La conferință și-au anunțat participarea peste 100 de reprezentanți ai societății civile din întreaga țară. Evenimentul are drept scop eficientizarea comunicării și cooperării guvernării cu sectorul asociativ și identificarea celor mai bune practici întru sporirea transparenței activității legislativului și executivului prin implicarea sectorului non-profit.

La eveniment vor mai participa Președintele Parlamentului, Igor Grosu, Premierul Dorin Recean, deputați, diplomați, reprezentanți ai ministerelor.

Agenda evenimentului include discuții despre rolul societății civile în promovarea și monitorizarea agendei europene a Republicii Moldova, precum și despre experiențele și perspectivele cooperării dintre instituțiile statului și societatea civilă. Totodată, participanții se vor întruni în grupuri de lucru cu comisiile parlamentare permanente pentru a discuta despre prioritățile de cooperare sectorială pentru perioada legislativă septembrie 2023 – decembrie 2023.

De menționat că, recent, deputații au votat pentru crearea Platformei de dialog și participare civică în procesul decizional al Parlamentului.

Inapoi la arhiva noutaților