Fondul Republican de susținere socială a populației a alocat 5,5 milioane de lei pentru acordarea ajutoarelor materiale persoanelor vulnerabile de vârsta a III-a, transmite CURENTUL.
Mijloacele date sunt oferite cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor în Etate.
Fondurile locale vor stabili care categorii vor beneficia de aceste fonduri și în ce mărime. În municipiul Chişinău vor fi acordate ajutoare unice a câte 5 sute de lei la o mie de persoane cu vârsta de la 75 ani şi mai mult, ce nu au beneficiat de niciun fel de ajutor material în anul 2016.
Beneficiarii de ajutoare materiale din municipiul Chişinău vor putea ridica banii de la filialele „Moldindconbank”, iar cei din republică de la Î.S. „Poşta Moldovei”.
Cristina Parfeni