[ X ]
Persoanele cu dizabilități din toată țara vor beneficia de majorări a compensațiilor pentru transport
9 Decembrie

Cabinetul de miniștri a decis majorarea etapizată a compensației pentru serviciile de transport. Astfel, locuitorii din toate raioanele țării, inclusiv municipiului Bălți, vor beneficia de mărimea compensației prevăzută în municipiul Chișinău, transmite CURENTUL.

Această măsură va spori gradul de protecție socială a persoanelor cu nevoi speciale. În prezent, alocația constituie 360 de lei pentru peroanele cu dizabilități severe și copii cu dizabilități în vârstă de până la 18 ani. Persoanele cu dizabilități accentuate beneficiază de compensații în sumă de 180 lei. În raioanele din țară și în municipiul Bălți, alocațiile sunt cu mult mai mici.

Așadar, de compensații majorate estimativ vor beneficia cca 145600 de persoane cu dizabilități, inclusiv cca 15200 cu dizabilități ale aparatului locomotor. Conform calculelor, pentru majorarea compensației în perioada anilor 2021 – 2023 sunt necesare cca 66 050,7 mii lei.

Mijloacele financiare suplimentare au fost propuse la elaborarea proiectului legii Bugetului de Stat pentru anul 2021.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților