[ X ]
Persoanele cu diabet vor beneficia de ace și seringi pentru administrarea insulinei, parțial compensate
20 Iulie

De la 1 august curent, persoanele cu diabet vor putea beneficia de ace și seringi pentru administrarea insulinei, compensate parțial, dar și de un model acoperit integral de asigurarea medicală. De asemenea, va fi compensat un model nou de teste pentru măsurarea glicemiei.

Potrivit Ministerului Sănătății, în lista dispozitivelor medicale compensate au fost incluse 11 modele noi de pungi și sisteme colostomice, dar și cinci modele noi de sisteme urostomice, cu diferite particularități de utilizare, care să satisfacă necesitățile pacienților. Pentru unele dispozitive, la fel, va fi majorată rata de compensare.

Decizia de extindere a listei a fost luată de Consiliul pentru dispozitive medicale compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală.

Cheltuielile anuale planificate pentru compensarea dispozitivelor medicale noi, incluse în listă, se estimează la peste 24,3 milioane de lei, bani planificați în fondurile AOAM, la subprogramul „Servicii destinate compensării medicamentelor și dispozitivelor medicale”.

Inapoi la arhiva noutaților