Începând cu 01.01.2023, au dreptul la reexaminarea pensiei pentru limită de vârstă persoanele care s-au pensionat până la 01.01.2019 şi au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 2 ani după acordarea pensiei şi nu au beneficiat de reexaminarea pensiei la etapele anterioare.
Totodată, din 01.01.2023 va fi aplicată o nouă formulă de reexaminare a pensiei pentru limită de vârstă pentru stagiul de cotizare realizat după acordarea pensiei.
Astfel, conform formulei se va determina cuantumul pensiei calculat doar din stagiul de cotizare şi salariul (venitul) realizat după stabilirea pensiei pentru limită de vârstă, care ulterior se va aduna la pensia calculată a beneficiarului, şi respectiv, se va obține cuantumul reexaminat al pensiei.
Concomitent, beneficiarii care au depus la etapele anterioare cereri de reexaminare a pensiei şi au primit refuz din motiv că cuantumul pensiei reexaminate era mai mic decât pensia calculată, pot să depună o cerere repetată pentru reexaminarea pensiei pentru limită de vârstă începând cu 01.01.2023.
Pentru depunerea cererii într-un mod sigur, rapid şi eficient, încurajăm utilizarea serviciului electronic „e-Cerere. Reexaminare pensieˮ, care poate fi accesat pe pagina web-oficială cnas.gov.md sau portalul guvernamental servicii.gov.md.