Trei membri ai unui grup criminal organizat vor compărea pe banca acuzaţilor pentru o serie de distrugeri şi deteriorări intenţionate a bunurilor prin incendiere, soldate cu cauzarea de daune în proporţii deosebit de mari, transmite CURENTUL.
Procuratura municipiului Chişinău, Oficiul Râşcani a finalizat şi expediat în judecată cauza penală de învinuire a celor trei învinuiţi.
Este vorba despre un actual şi un fost poliţist, precum şi un civil, care au fost reţinuţi, acum trei luni, după ce s-au dedat la o serie de distrugeri şi deteriorări intenţionate prin incendiere a bunurilor firmei concurente de transport.
Activitatea grupului criminal organizat a fost documentată mai bine de patru luni, operaţiunea de destructurare a acesteia fiind realizată de Procuratura municipiului Chişinău, oficiul Râşcani, de comun cu ofiţerii Inspectoratului Naţional de Investigaţii.
În urma măsurilor speciale de investigaţii, s-a stabilit că, organizatorii grupării, doi locuitori ai capitalei – administratori ai unor firme specializate în transportul de călători, au organizat comiterea mai multor activităţi criminale, a căror ţintă erau firma concurentă. În concret, aceştia acţionau prin şantaj şi incendierea autocarelor ce aparţineau firmei concurente, aflate pe teritoriul Republicii Moldova, Federaţiei Ruse şi Cehiei.
Potrivit estimărilor, suma prejudiciului cauzat părţilor vătămate prin acţiunile criminale ale inculpaţilor, se cifrează la peste 2,8 milioane de lei.
La finele lui aprilie 2019, procurorii şi ofiţerii de urmărire penală au descins la domiciliile, oficiile şi în mijloacele de transport ale învinuiţilor, fiind depistate şi ridicate obiecte care demonstrează implicarea lor în săvârșirea respectivelor infracţiuni, inclusiv: aparate de telefonie mobilă, lubrifiant de incendiere, carduri bancare, purtători de informaţie digitală, cecuri care confirmă deplasările peste hotare.
La demersul procurorilor, imediat după reţinere, 3 persoane şi anume autorii incendierii autocarelor au fost plasate în arest preventiv. Demersurile în privinţa organizatorilor au fost respinse, în privinţa lor fiind aplicată măsura preventivă – liberarea provizorie sub control judiciar. Deciziile judecătorului de instrucţie au fost contestate de procuror la Curtea de Apel, ulterior în privinţa acestora fiind eliberate mandate de arest. În prezent, patru membri ai grupării criminale se eschivează de la organul de urmărire penală, aceştia sunt anunţaţi în căutare, iar cauza penală în privinţa lor a fost disjunsă într-o procedură separată.
Cristina Pendea