[ X ]
Persoane care pe parcursul anului 2022 proliferează în public informații tendențioase în contextul războiului din Ucraina – anchetate
4 Martie

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) în comun cu ofițerii SIS și SPIA al MAI anchetează acțiunile unor persoane, care pe parcursul anului 2022 proliferează în public informații tendențioase și inventate în contextul războiului din Ucraina, transmite CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă, faptele investigate vizează răspândirea acestor informații în mod sistematic, prin diverse mijloace – internet, TV, radio, presă tipărită. În cadrul cercetărilor a fost stabilit faptul că, aceste acțiuni au ca scop crearea în rândul populației din Moldova a unui climat afectiv favorabil războiului, inclusiv în vederea generării unor disensiuni sociale.

Prin urmare, acțiunile sunt investigate prin prisma infracțiunilor prevăzute de articolele 140 și 346 ale Codului penal. Detalii despre anchetă vor fi comunicate ulterior.

Totodată, Procuratura solicită cetățenilor să se abțină de la acțiuni din categoria celor menționate.

Doina Buruiană

Inapoi la arhiva noutaților