[ X ]
Permisele de conducere moldovenești vor fi recunoscute de Spania
30 Mai

Permisele de conducere eliberate de autoritățile din Republica Moldova vor fi recunoscute de Regatul Spaniei și viceversa. Proiectul de ratificare a ACORDULUI privind recunoașterea reciprocă și conversiunea permiselor naționale de conducere, încheiat între Republica Moldova și Regatul Spaniei, a fost examinat de membrii Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică și de cei ai Comisiei politică externă și integrare europeană.

Astfel, atât cetățenii Republicii Moldova, cât și cei din Regatul Spaniei vor avea dreptul să își convertească permisul de conducere, cu condiția că respectă formalitățile administrative stabilite de documentele normative ale ambelor state. Potrivit autorităților, peste 18 000 de cetățeni moldoveni stabiliți în Regatul Spaniei vor putea beneficia de acest Acord, care va fi încheiat pe o perioadă nedeterminată.

Până în prezent, Republica Moldova a încheiat acorduri similare cu alte trei state – Republica Lituania, Republica Turcia și Republica Italiană. De asemenea, a fost emisă o declarație comună de intenție dintre Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova și Ministerul Federal al Dezvoltării Digitale și Transporturilor al Republicii Federale Germania privind aspectele procedurale pentru transcrierea permiselor de conducere.

Ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Regatul Spaniei privind recunoașterea reciprocă și conversiunea permiselor naționale de conducere va fi propusă spre aprobare în plenul Parlamentului.

Inapoi la arhiva noutaților