[ X ]
Permise de conducere falsificate, ridicate de la doi călători
3 Iulie
Angajații Poliției de Frontieră au depistat în cadrul controlului două permise de conducere cu semne vădite de falsificare. Incidentele au fost notificate în punctele de trecere a frontierei Leușeni – Albița și Giurgiulești – Galați, pe sensul de ieșire din țară.
Într-un caz este documentat un tânăr din Republica Moldova, care s-a prezentat în PTF Leușeni-Albița printre pasagerii rutei „Moldova-Germania”. Conform analizei de risc, persoana a fost verificată suplimentar, iar ca rezultat  fost depistat un permis de conducere, pretins a fi eliberat de către autoritățile naționale. Din primele cercetări s-a stabilit că actul este falsificat.
Cea de-a doua persoană documentată este cetățean al Ucrainei. La volanul mașinii personale, străinul s-a prezentat în PTF Giurgiulești-Galați. În timpul verificării documentelor, polițiștii de frontieră au constatat că permisul de conducere ucrainean conține indici clari de falsificare. Persoana a fost înlăturată de la conducerea mijlocului de transport.
În fapt, cercetările pe cazuri continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire și deținere a actelor oficiale false.
Inapoi la arhiva noutaților