[ X ]
Pentru prima dată, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii va vizita nordul şi sudul Moldovei
10 Octombrie

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut astăzi, o întrevedere cu Înalt Preasfințitul Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove, Vladimir, cu care a discutat detalii privind pregătirile vizitei pastorale în Moldova, în perioada 25-28 octombrie, a Sanctității Sale Patriarhului Moscovei şi al Întregii Rusii, Kirill, informează CURENTUL.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că, pentru prima dată, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii va vizita nordul şi sudul Moldovei.

„Programul prealabil al vizitei prevede, pentru data de 25 octombrie, un Te Deum oficiat de Sanctitatea Sa Patriarhul Kirill în Catedrala „Nașterea Domnului” din Chişinău. La 26 octombrie, Patriarhul va vizita orașul Bender, la 27 octombrie – Comrat, iar la 28 octombrie – Bălţi. Am menţionat că vizita Patriarhului Kirill este aşteptată de tot poporul ortodox al Moldovei. Mi-am exprimat convingerea că Mitropolia Moldovei îşi va păstra pentru totdeauna unitatea cu Biserica Ortodoxă Rusă”, a precizat Dodon.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților