O bibliotecă pentru deținuți a fost deschisă în incinta Penitenciarului nr.3-Leova. Iniţiativa îi aparţine conducerii instituției și organizației Irex Europe, care cu suportul material al Ambasadei Suediei au organizat reparația și amenajarea spațiilor, transmite CURENTUL.
La evenimentul de lansare a participat directorul ANP, Liuba Jignea-Suveica, coordonatorii de proiecte din cadrul Ambasadei Suediei, reprezentanții Irex Europe, preotul Maxim Melinti, funcționari din ANP și instituția penitenciară.
„Găsim aici cam tot ce am vrea să citim, inclusiv chestii mai tehnice sau literatură universală. Când am intrat în penitenciar, biblioteca avea 1 mie de volume, azi are undeva la 4000”, a menționat un deținut.
În primele 9 luni ale anului 2019 bibliotecile din cadrul penitenciarelor au fost frecventate de 3253 deținuți, iar volumul total al cărților constituie cca 63 mii.
Cristina Parfeni