Operațiunea „MAC-2021”, demarată de către Inspectoratul General al Poliției, în perioada 01 iunie-31 august, având ca scop primordial depistarea plantațiilor de cânepă și identificarea persoanelor implicate la cultivarea acestora este în plină desfășurare, transmite CURENTUL.
În cadrul operațiunii, polițiștii Inspectoratului sectorului Botanica al Direcției de Poliție a mun. Chișinău, au demarat un șir de măsuri speciale în depistarea plantațiilor pe care cresc plante interzise. Astfel în urma măsurilor, pe un lot de pământ arabil pe care cresc culturi de floarea soarelui polițiștii au depistat 200 de plante de ,,Cannabis”, care erau bine îngrijite.
Toate plantele depistate, valoarea cărora a fost estimată la suma de 120 000 lei, au fost smulse și ridicate de către forțele de ordine și expediate la Centru Tehnico Criminalistic și Expertize Judiciare a IGP.
Pe caz a fost inițiată a anchetă pentru Circulaţia ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogii acestora.
Cristina Pendea