Membrii Partidului Liberal (PL) sunt extrem de critici față de noua componență a Guvernului Filip, fiind convinși că noii miniștri nu au capacitatea de a schimba lucrurile în Republica Moldova.
Solicitat de CURENTUL, Ion Apostol, deputatul fracţiunii parlamentare al Partidului Liberal, a calificat noul Guvern drept unul „de sacrificiu”.
„La ce poţi să te aştepţi de la un Chiril Gaburici, care şi-a cumpărat diploma de studii la piaţă. Cei care au înaintat aceşti miniştri, şi-au urmat propriile intenţii. Sunt nişte persoane sacrificate în numele celor care îşi vor înainta candidaturile la alegerile parlamentare. Urmează să depunem moţiuni. Deocamdată nu am conchis dacă va fi o moţiune de cenzură sau mai multe simple”, a precizat el.
Anterior, Partidul Socialiştilor din R. Moldova a declarat că la primele şedinţe în plen ale sesiunii de primăvara va depune moţiuni contra noilor miniştri.
Dumitru Garcaliuc