[ X ]
PDM: Există rapoartele Promo-LEX concluzii nesusţinute de fapte
17 Ianuarie

Partidul Democrat din Moldova (PDM) a decis să trimită corpului diplomatic din ţară, observatorilor OSCE, dar şi finanţatorilor direcţi ai Promo-Lex (USAID, Fundaţia Soros, Consiliul Europei şi Ambasada Marii Britanii la Chişinău) analiza partidului referitoare la cele două rapoarte emise până acum de Promo-LEX privind monitorizarea alegerilor parlamentare din 2019, informează CURENTUL.

Într-un comunicat de presă, PDM a menționat că, consideră că aceste două rapoarte ale Promo-LEX (din noiembrie 2018 şi ianuarie 2019) conţin mai multe informaţii neadevărate, neverificate, trunchiate, ceea ce conduce la concluzia că activitatea de monitorizare electorală Promo-LEX nu este deloc obiectivă.

„Analizând rapoartele Promo-LEX, am constatat că nu există o metodologie clară potrivit căreia se derulează misiunea de monitorizare a alegerilor. Există în aceste rapoarte concluzii nesusţinute de fapte, bazate doar pe opiniile personale ale autorilor rapoartelor, precum şi un set de concluzii care depăşesc cadrul misiunii de monitorizare”, se spune în comunicat.

În mod concret, PDM contestă mai multe afirmaţii din rapoartele Promo-Lex.

„Printre care:

Anume că mai mulţi deputaţi din Parlament au fost corupţi sau intimidaţi. Nu se prezintă nicio probă în susţinerea acestei afirmaţii, iar afirmaţia în sine e contrară spiritului Constituţiei, din care rezultă libertatea votului pentru orice deputat.

Anume că sistemul electoral mixt nu este bun, iar multe recomandări ale Comisiei de la Veneţia nu au fost implementate în legislaţia electorală. Opinia despre noul sistem electoral este una strict subiectivă, care ţine de partizanatul politic al Promo-Lex, iar majoritatea absolută a recomandărilor tehnico-juridice ale Comisiei de la Veneţia au fost integrate în legislaţie.

Anume că a fost exclusă restricţia de agitaţie electorală în ziua alegerilor. Reamintim că tocmai Promo-Lex a făcut în trecut o asemenea recomandare, prin urmare schimbarea poziţiei acestei organizaţii este de neînţeles.

Anume că există suspiciuni privind neeliberarea certificatelor de integritate de către ANI. Promo-Lex nu a încercat să comunice instituţional cu ANI pe acest subiect, iar până acum lucrurile s-au desfăşurat fără probleme, peste 700 de certificate fiind deja eliberate.

Anume că în ziua alegerilor parlamentare nu ar trebui să aibă loc şi un referendum consultativ. Această poziţie este strict politică, similară cu poziţia unor partide politice şi nu ţine cont de faptul că legislaţia permite fără probleme desfăşurarea simultană a unor alegeri şi a unui referendum.

Anume că PDM ar folosi resurse administrative pentru că Parlamentul şi Guvernul adoptă măsuri sociale. Aceasta este o afirmaţie ridicolă, Promo-Lex contestând de fapt dreptul şi obligaţia instituţiilor publice de a-şi desfăşura activitatea urmărind interesele cetăţenilor ţării.

Anume că PDM ar fi folosit persoane străine în agiaţia electorală. Este total neadevărat acest lucru. Dacă însă un demnitar din străinătate, fără a fi îndemnat sau rugat de către PDM, a transmis felicitări şi succes partidului în campanie, categoric nu poate fi învinovăţit PDM pentru acest lucru. Promo-Lex foloseşte însă standarde duble în asemenea cazuri, trecând sub tăcere faptul că în 2018 un concurent electoral din opoziţie a sugerat clar că e susţinut în alegeri de către un primar din România.

Anume că partidele nu arată cheltuielile electorale reale. Nu e clară metodologia şi nu sunt clare dovezile pe baza cărora Promo-Lex susţine acest lucru, dar PDM e primul partid care a declarat toate cheltuielile, inclusiv cele pentru colectarea semnăturilor de la cetăţeni”, se mai spune în comunicat.

PDM menționează că a trimis o scrisoare şi către Promo-LEX, „scoţând în evidenţă informaţiile false din cele două rapoartele şi cerând corectarea lor, în spiritul obiectivităţii pe care această organizaţie pretinde că o are”.

„Reafirmăm că PDM este favorabil oricărei misiuni de monitorizare electorală, însă consideră esenţial să fie respectate standardele de profesionalism şi obiectivitate. PDM va continua să combată orice informaţii false şi manipulatoare emise de Promo-Lex sau de alte organizaţii în procesul de monitorizare a alegerilor. Ne dorim ca monitorizarea procesului electoral să se desfăşoare obiectiv şi nepărtinitor, iar cetăţenii moldoveni şi partenerii externi ai Moldovei să fie informaţi corect despre pregătirea alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019”, se mai spune în comunicat.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților