PDM condamnă vehement modul în care, ieri, în timpul protestului organizat de opoziţie, câteva persoane au încercat să intre cu un microbuz în mulţime, forţând în acest fel cordonul de poliţişti, care asigura ordinea publică, informează CURENTUL.
Potrivit unui comunicat de presă, PDM a menționat că incidentul ar fi putut avea urmări tragice, dacă forţele de ordine nu ar fi intervenit prompt pentru a opri înaintarea microbuzului.
„PDM cere instituţiilor abilitate să investigheze de urgenţă acest incident, în modul cel mai transparent, să prezinte opiniei publice cine sunt cei care au încercat să comită această faptă. Condamnăm modul cinic în care liderii PAS şi PDA, Maia Sandu şi Andrei Năstase, organizatori ai protestului de ieri, au aşteptat pasiv să vadă cum microbuzul trece peste cordonul de poliţişti. Ceea ce s-a întâmplat ieri la protestul opoziţiei este un act iresponsabil, pe care opinia publică trebuie să-l cunoască, la fel cum trebuie să cunoască neîntârziat rezultatele anchetei privind acest act deosebit de grav, care ar fi putut duce la o situaţie tragică”, se spune în comunicat.
Andriana Cheptine