Deputații democrați au depus, astăzi, un denunț penal, prin care solicită Procuraturii Generale pornirea urmăririi penale pe faptul uzurpării puterii de stat, în perioada 8-15 iunie, de către Președintele Igor Dodon, Premierul Maia Sandu, Ministrul de Interne, Andrei Năstase, membrii Guvernului Sandu și deputații din majoritatea parlamentară, informează CURENTUL.
În adresarea deputaților democrați se mai solicită ca procurorii să întreprindă toate măsurile de urmărire penală, necesare pentru tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de comiterea acestei grave crime împotriva poporului.
„Deputații PDM prezintă o sinteză a circumstanțelor de drept, care, în perioada 8-15 iunie, s-au soldat cu încălcarea Constituției și a hotărârilor Curții Constituționale de către Igor Dodon, Maia Sandu, Andrei Năstase, dar și 61 de deputați ai PSRM-PAS-PPDA. Acești subiecți, în perioada menționată, fără a avea nici un drept constituțional și legitim, au preluat puterea în stat, deși un șir de hotărâri ale Curții Constituționale arătau caracterul ilegal al acestor acțiuni. Cetățenii menționați au acționat premeditat și cu intenție, deoarece au cunoscut despre faptele ilegale, au fost la curent cu deciziile Curții Constituționale, dar au continuat să adopte decizii ilegale cu scopul preluării puterii de stat, se menționează în demersul semnat de deputații PDM. Astfel, democrații afirmă că există toate elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 339 alin. (1) Cod Penal al Republicii Moldova, iar organele procuraturii sunt obligate să pornească o urmărire penală în acest sens”, se spune într-un comunicat de presă al PDM.
Andriana Cheptine