[ X ]
PDM: „Aceste idei vor constitui obiectivul următoarelor politici promovate de formațiune”
12 Decembrie

Partidul Democrat din Moldova (PDM), în ședința săptămânală desfășurată astăzi, a evaluat echipele sale din Guvern și Parlament, informează CURENTUL.

În cadrul unor declarații de presă, purtătorul de cuvânt al PDM, Vitalie Gamurari, a declarat că, în cadrul ședinței, au fost prezentate și analizate datele unui sondaj făcut de IMAS la comanda formațiunii.

„A fost evaluată activitatea și evoluția echipelor PDM din Guvern și Parlament, în baza unor rapoarte și unor rezultate, dar și în baza datelor sondajului prezentat astăzi. În activitatea noastră ulterioară vom lua în considerare datele acestui sondaj, dar și inclusiv acele rezultate ce parvin din teritoriu, în urma vizitelor care le efectuează deputații, miniștri, secretarii. Aceste idei vor constitui obiectivul următoarelor politici promovate de PDM”, a precizat Gamurari.

Potrivit democratului, finalul săptămânii va fi unul destul de intens pentru formațiune. „Joi este convocat Consiliul Politic Național al PDM, iar vineri Biroul Politic în cadrul căruia vor fi abordate cele mai importante reușite din ultima perioadă a PDM, dar și vor fi trasate obiectivele pentru viitor, strategii. Să nu uităm că intrăm într-un an electoral”, a conchis Gamurari.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților