Evoluțiile înregistrate în implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, precum și concluziile discuțiilor purtate cu oficialii europeni în ultima perioadă au fost prezentate în cadrul ședinței Comisiei Guvernamentale pentru Integrare Europeană, prezidată de Prim-ministrul Pavel Filip, transmite CURENTUL.
În debutul ședinței, Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Andrei Galbur, a spus că până la sfârșitul lunii iulie urmează să fie publicat Raportul privind realizarea Planului naţional de acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană în primul semestru al anului curent. În context, Pavel Filip a solicitat autorităților să se mobilizeze pentru a îndeplini în timp acțiunile stabilite.
De asemenea, șeful Cabinetului de miniștri a subliniat importanţa comunicării între autoritățile Republicii Moldova și instituțiile europene. „Am descoperit foarte multe neadevăruri care au la bază informații care sunt interpretate la Bruxelles. De aceea, dincolo de munca pe care o facem, trebuie să avem grijă ca să avem și o comunicare directă”, a declarat Pavel Filip.
Totodată, în cadrul ședinței, au fost prezentate informații privind reuniunile în formatul RM-UE organizate recent la Chișinău. Printre acestea: reuniunea Dialogului RM – UE în domeniul drepturilor omului, ședința Subcomitetului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană pentru libertate, securitate şi justiţie, precum și reuniunea Subcomitetului de Asociere RM-UE pentru măsuri sanitare şi fitosanitare. În cadrul acestora, a fost remarcat progresul înregistrat de țara noastră în implementarea angajamentelor asumate și trasate obiectivele pentru perioada următoare.
Cristina Pendea