Preşedintele fracţiunii parlamentare a Partidului Democrat din Moldova (PDM), Pavel Filip, alături de alți membri democrați, astăzi, a avut o întrevedere cu Ambasadorul SUA la Chişinău, Derek J. Hogan, informează CURENTUL.
Potrivit unui comunicat al PDM, interlocutorii au discutat despre situaţia social-politică din Republica Moldova şi priorităţile de cooperare pe viitor.
„Diplomatul american a apreciat transferul paşnic al puterii, care este o dovadă de maturitate politică. Pavel Filip a menţionat că fracţiunea PDM va face opoziţie constructivă în Parlament: nu va nega orbeşte toate proiectele, dar va susţine iniţiativele bune, cu impact pozitiv asupra cetăţenilor. Totodată, preşedintele fracţiunii PDM a spus că îşi doreşte o atitudine obiectivă şi corectă din partea actualei majorităţi parlamentare, nu una bazată pe răzbunare şi răfuieli”, se mai menționează în același comunicat al partidului.
Prin urmare, PDM oferă și alte detalii cu privire la întrevedere. „Ambasadorul Derek Hogan a declarat că în capul mesei trebuie pusă supremaţia legii. Diplomatul a accentuat rolul important al Partidului Democrat, indiferent dacă este la guvernare sau în opoziţie. Pavel Filip a relevat că Partidul Democrat va face o analiză minuţioasă a greşelilor comise, pentru o resetare, astfel încât partidul să-şi consolideze poziţia de forţă de orientare social-democrată europeană”, comunică PDM.
Mihaela Conovali