Ofițerii Direcției Antidrog a INI în comun cu ofițerii Centrului pentru Combaterea Crimelor Informatice, ofițerii Direcției Generale Urmărire Penală a IGP, procurorii PCCOCS și cu suportul angajaților BPDS „Fulger”, au destructurat un grup criminal organizat, specializat în producerea, contrabanda și circulația ilegală a drogurilor sintetice de tip PVP, transmite CURENTUL.
Membrii grupului au creat o rețea de comercializare a drogurilor de tip sintetic prin intermediul aplicației Telegram și au atribuit rolul de administrator unui membru al grupării cu cunoștințe în domeniul IT.
Gruparea a fost documentată pe parcursul a patru luni, perioadă în care polițiștii au stabilit că membrii acesteia aveau reguli bine stabilite de comunicare, subordonare și disciplină. În rezultatul acțiunilor întreprinse au fost reținute patru persoane, din Chișinău, printre care un minor cu vârsta de 17 ani, o femeie în vârstă de 23 ani și doi bărbați de 22 și respectiv 29 de ani.
Drogurile erau ascunse în ascunzișuri, iar locurile erau alese după reguli stricte (în apropierea școlilor, grădinițelor), iar coordonatele și fotografiile cu acestea erau transmise centralizat operatorului care administra totul de la distanță.
Ca urmare a perchezițiilor efectuate la domiciliul persoanelor documentate, polițiștii au depistat și ridicat peste 100 grame de droguri de tip PVP, 51 grame de Amfetamină, mai multe doze de marijuană, peste 500 pachețele Zip – Lock destinate pentru ambalarea drogurilor, un cântar electronic la scara mică, mai multe carduri bancare, telefoane mobile, calculatoare și alte dispozitive electronice de comunicare prin intermediul cărora erau administrate și gestionate platformele de comunicare și conturile electronice de plată.
Valoarea totală a drogurilor se ridică la peste 150 000 lei. Astfel, un gram de PVP fiind realizat cu 600 – 800 lei, unul de amfetamină – 1000 lei, marijuana – 300 lei/gr.
Două persoane au primit mandat de arest pe un termen de 30 de zile, alte două printre care minorul se cercetează în stare de libertate.
Dacă vinovăția v-a fi demonstrată suspecții riscă închisoare pe un termen de la 7 la 15 ani.
Cristina Parfeni