În după amiaza zilei de 01 mai 2023 salvamari Stației de salvare din parcul Valea Morilor din municipiul Chișinău au avut misiunea de a salva de la înec patru persoane. Un caz a fost înregistrat în jurul orei 13:40. Potrivit informațiilor recepționate, doi minori în vârstă de 10 și 12 ani jucându-se pe malul lacului, din imprudență au căzut în apa bazinului acvatic. Aceștia au fost observați de salvatorii stație de salvare, care au intervenit de urgență și au scos copiii la mal vii și nevătămați. În urma incidentului, minorii nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Un alt caz a fost recepționat către ora 17:50. Astfel, încă două persoane, o femei în vârstă de 33 de ani și fetița acesteia de 8 ani au fost salvate de la înec de salvamari. Potrivit informațiilor înregistrate, mama și copilul acesteia în timp ce se plimbau, din imprudență au alunecat de pe dig în apa lacului. La fața locului, au intervenit salvamarii, care au scos din apă vii și nevătămate personale într-un loc sigur. De îngrijiri medicale, acestea nu au avut nevoie.
În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează oamenii să fie prudenți, în special atunci când aleg să-și petreacă timpul în preajma bazinelor acvatice. Mai mult, salvatorii îndeamnă maturii să supravegheze strict minorii, atunci când se află în preajma lacurilor și râurilor. În caz de situații de risc persoanele sunt îndemnate să apeleze de urgență Serviciul 112.