În cadrul patrulărilor intensive demarate pe străzile şi prin ogrăzile blocurilor de locuit din Capitală, echipajele mobile ale Batalionului de Patrulare şi Reacţionare Operativă din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău au reţinut şi documentat 4 indivizi, suspectaţi de păstrare şi consumul de substanţe narcotice, transmite CURENTUL.
Aceştia au fost observaţi într-un automobil parcat pe o stradă din sectorul Ciocana, care la solicitarea poliţiştilor de a se prezenta, manifestau un comportament neadecvat, fiind suspectaţi de consumul drogurilor. Tinerii s-au dovedit a fi locuitori ai capitalei cu vârstele cuprinse între 18 şi 26 de ani, iar asupra lor au fost depistate două aparate confecționate artizanal pentru consumarea drogurilor și două pachețele din hârtie în care se afla o substanță vegetală mărunţită de culoare gălbuie cu un miros specific.
Indivizii au fost escortaţi la Inspectorat pentru audieri şi stabilirea circumstanţelor, iar probele delicte au fost ridicate, sigilate conform procedurii şi expediate Centrului tehnico-criminalistic şi expertize judiciare al IGP
Conform legislaţiei penale în vigoare suspecţii reţinuţi riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 11 000 lei la 13 000 lei sau închisoare de până la 2 ani.
Este de menţionat că, Poliţia Capitalei a dispus intensificarea patrulărilor străzilor în vederea prevenirii şi combaterii criminalităţii stradale.
Cristina Parfeni