[ X ]
Patru bărbați au pus în circulație droguri în nordul țării, acum riscă până la 7 ani închisoare
1 Decembrie

Ofițerii Direcției investigații Nord a INI, împreună cu polițiștii din Bălți și angajații „Scorpion”, sub conducerea procuraturii municipiului Bălți, au deconspirat o afacere ilegală cu droguri, transmite CURENTUL.

Patru bărbați, cu vârstele cuprinse între 29 și 45 de ani, originari din raionul Florești, în scop de comercializare, au pus în circulație droguri de tip marijuana pe teritoriul mun. Bălți, raionului Florești. Aceștia, în perioada lunilor septembrie-noiembrie 2021, au cultivat şi înstrăinat o cantitate de droguri în proporții deosebit de mari.

În scopul probării acțiunilor ilegale ale suspecților, au fost efectuate percheziții la domicilii, încăperi, depozite, automobile, deținute de persoanele implicate și unde se presupunea că s-ar afla droguri și analogi ai acestora.

Astfel, polițiștii au ridicat 2 kg de marijuana, 30 de plante de cânepă, telefoane mobile, cartele SIM, dar și aparate confecționate artizanal pentru consumul drogurilor.

Valoarea estimativă a drogurilor ridicate constituie 200 de mii de lei.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare.

În rezultatul perchezițiilor și acțiunilor de urmărire penală, doi suspecți au fost plasați în arest pentru 30 de zile, iar alții doi au primit arest la domiciliu.

Dacă vinovăția lor va fi dovedită aceștia riscă o pedeapsă cu închisoare de la 3 la 7 ani.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților