[ X ]
PAS: „Nu avem nicio legătură cu Ludmila Kozlowska și cu ONG-ul menționat”
22 August

„Regimul Plahotniuc-Dodon încearcă să inventeze duşmani interni şi externi pentru a-și justifica prezenţa la guvernare” – aceasta a comunicat Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), cu privire la solicitarea Partidului Democrat (PD) către mai multe instituții ale statului de a efectua verificări la posibilele activităţi contra Republicii Moldova ale Ludmilei Kozlowska, deţinătoare de dublă cetăţenie ruso-ucraineană, şi ale Fundaţiei condusă de aceasta, informează CURENTUL.

„Știți cine este cea mai mare amenințare la securitatea țării? Partidul Democrat în frunte cu Plahotniuc. Aceștia au legalizat furtul miliardului, au deturnat parcursul european, au aruncat ţara în dictatură, au distrus toate instituțiile statului care trebuie să ne apere de pericolele externe. Plahotniuc pregăteşte alianţa post-electorală cu PSRM, partid pro-rus declarat, împreună cu care a adoptat votul mixt, menit să-i menţină la putere, şi împreună cu care a legalizat furtul miliardului prin adoptarea legii cetăţeniei prin investiţii şi legea amnistiei fiscale”, se menționează într-un comunicat de presă al PAS.

În același timp, partidul anunță și alte tangențe ale Partidului Democrat. „Partidul Democrat a semnat un acord cu partidul lui Putin în 2010, ca şi partidul lui Dodon. Plahotniuc este cel care retransmite propaganda Kremlinului de ani de zile. Acum ne acuză pe noi de colaborare cu regimul de la Kremlin, ceea ce este de-a dreptul aberant”, comunică PAS.

Totodată, PAS vine cu anumite recomandări către PD. „PAS nu are nicio legătură cu Ludmila Kozlowska și cu ONG-ul menționat. Am participat la o conferinţă organizată de acest ONG în Parlamentul European despre încălcarea drepturilor omului de către regimul de la Chișinău. Discuțiile sunt publice, le recomandăm celor de la PD să le asculte cu atenție. Și dacă slugile lui Plahotniuc consideră că participarea la această discuție este finanţare ilegală a PAS-ului, atunci cum trebuie să fie considerate finanţările netransparente de milioane ale PDM-ului, la care aşa şi nu au dat răspuns sau finanţarea din Bahamas a PSRM-ului şi a lui Dodon? Ca să ascundă aceste maşinaţii, ca să deturneze atenţia publică de la furtul miliardului pus pe seama noastră şi spălarea banilor murdari prin legea amnistiei fiscale, ca să ascundă faptul că Moldova s-a trezit în izolare internaţională, regimul Plahotniuc-Dodon încearcă să inventeze duşmani interni şi externi pentru a-și justifica prezenţa la guvernare”, mai comunică partidul.

Prin urmare, PAS vorbește despre un motiv al acțiunilor întreprinse de guvernare. „Această acțiune face parte din șirul logic de acțiuni ale guvernării de instaurare a dictaturii. Este clar că următorul lor pas este să expulzeze liderii opoziției din țară sau să îi aresteze, astfel încât în pragul alegerilor parlamentare să nu existe opoziție reală. Într-o dictatură, orice concurent electoral este considerat duşman care atentează la puterea uzurpatorilor. ACUM este timpul să punem capăt regimului criminal Plahotniuc-Dodon. ACUM este timpul să spunem NU Dictatorului!”, se arată în comunicat.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților