[ X ]
PAS îndeamnă susținătorii să iasă la protest: „Să luptăm și în continuare”
27 Iulie

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) îndeamnă cetățenii Republicii Moldova să iasă la protest duminică, 30 iulie curent, informează CURENTUL.

Maia Sandu, liderul PAS, a declarat că, cetățenii trebuie să iasă în stradă să protesteze împotriva adoptării noului sistem electoral.

„Duminică va avea loc un nou protest împotriva legii adoptate de către regimul Plahotniuc – Dodon. Această lege înseamnă sfârșitul democrației în Republica Moldova, pentru că s-au sporit considerabil șansele de a rămâne la putere această guvernare coruptă. Mă adresez tuturor susținătorilor PAS – să luptăm și în continuare, împreună putem răsturna această guvernare. Dacă nu luăm atitudine astăzi, poate fi prea târziu mai apoi”, a spus Sandu.

Doina Gherman, reprezentanta Organizației de Femei a PAS, a îndemnat femeile să iasă la protest duminică. „Noi, femeile, trebuie să dăm dovadă încă o dată de responsabilitate și de curaj. Părinții noștri au nevoie de altfel de conducători la putere care să aibă grijă de noi, chiar și noi avem nevoie de alți lideri. Vă îndemnăm să ne solidarizăm și să ne implicăm acum la protest, indiferent de cine sunteți. Vocea fiecăreia dintre noi contează, împreună suntem puternice”, a menționat Gherman.

Dan Perciun, președintele de Organizației de Tineret a PAS, a îndemnat tinerii să iasă la protest. „Protestăm pentru sentimentul de securitate personală. Atunci când Guvernarea ne dă o palmă, noi nu trebuie să tolerăm, dar să le demonstrăm că existăm și că noi nu suntem de acord să fim tratați fără lipsă de respect. Multă lume este intimidată de guvernare, noi, în calitate de tineri, suntem mai liberi, suntem mai greu de influențat, de aceea trebuie să ieșim împreună să transmitem un mesaj tuturor – că noi nu ne temem și că mai există cetățeni care cred în democrație și în valorile europene”, a spus Perciun.

Anastasia Borta

Inapoi la arhiva noutaților