[ X ]
PAS cere aplicarea prevederilor legii cu privire la finanțarea partidelor politice
1 August

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) susține că, corupția este cel mai mare flagel al societății noastre și provine din corupția partidelor politice. Declarația a fost făcută de lidera PAS, Maia Sandu, în contextul rapoartelor financiare ale partidelor pentru primele șase luni ale anului 2017, făcute publice de Comisia Electorală Centrală (CEC), informează CURENTUL.

Maia Sandu a declarat că, atât timp cât partidele politice vor fi finanțate în mod netransparent, obscur, cu încălcarea legii, atâta timp această corupție din partidele politice se va transfera la guvernare.

„Noi insistăm pe faptul că, toate partidele politice trebuie să respecte legea. Noi insistăm că, legea trebuie corectată și am făcut propuneri concrete în acest sens, pe care această guvernare le respinge, ignoră. Insistăm ca instituțiile statului, care sunt responsabile prin lege, să pună în aplicare prevederile legii cu privire la finanțarea partidelor politice, să-și îndeplinească obligațiunile de serviciu”, a precizat Sandu.

În context, secretarul general PAS, Igor Grosu, a menționat că PAS a analizat cum au fost finanțate partidele politice în prima jumătate a anului și a depistat mai multe încălcări comise de partide politice, în special – de cele de la guvernare.

„Cerem repetat CEC să înceteze să se eschiveze de la obligațiile sale legale și să aplice toate instrumentele, pe care le are la dispoziție, pentru a determina PDM să respecte legislația privind finanțarea partidelor politice, să ceară PDM transferarea celor peste 46 milioane de lei în bugetul de stat și, eventual, dacă nu se conformează, să sisteze finanțarea din resurse bugetare a PDM. Ne adresăm partenerilor de dezvoltare, care acordă asistență tehnică CEC, să folosească toate pârghiile aflate la dispoziție pentru a determina CEC să se opună cu adevărat corupției din sistemul de finanțare a partidelor politice. Implicarea sau poziția tranșantă a partenerilor de dezvoltare va reprezenta nu doar un respect pentru cetățenii RM, dar și un respect pentru contribuabilii democrațiilor occidentale din a căror taxe este finanțată CEC din RM”, a conchis Grosu.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților
  1. S-au dat drept polițiști și au șantajat două femei care practicau prostituția: Doi bărbați, condamnați la închisoare
    Social |
  2. Partidul Republican „Inima Moldovei”, despre controlul efectuat de CEC: Tot timpul am pus accent pe corectitudine şi pe respectarea cu stricteţe a legislaţiei în vigoare
    Politică |
  3. Piotr Vlah: Găgăuzii îşi doresc să aibă un başcan independent, care să nu aibă obligaţiuni faţă de vreo forţă politică. Ei nu mai vor să fie victime ale jocurilor politice
    Politică |
  4. Elevii pot susține testul național de competențe digitale – înscrierile continuă până pe 8 noiembrie
    Social |
  5. Ion Ceban: Guvernarea ignoră criza demografică, sărăcia și datoria publică
    Politică |
  1. Partidul Republican „Inima Moldovei”, despre controlul efectuat de CEC: Tot timpul am pus accent pe corectitudine şi pe respectarea cu stricteţe a legislaţiei în vigoare
    Politică |
  2. Eugen Osmochescu: Guvernul accelerează creșterea economică prin investiții și parteneriate europene
    Politică |
  3. Partidul Republican „Inima Moldovei”, despre controlul efectuat de CEC: Tot timpul am pus accent pe corectitudine şi pe respectarea cu stricteţe a legislaţiei în vigoare
    Politică |
  4. Piotr Vlah: Găgăuzii îşi doresc să aibă un başcan independent, care să nu aibă obligaţiuni faţă de vreo forţă politică. Ei nu mai vor să fie victime ale jocurilor politice
    Politică |
  5. Premierul Alexandru Munteanu s-a întâlnit cu ambasadorul României la Chișinău
    Politică |