Fracțiunea PAS din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a organizat consultări publice pe subiectul redeschiderii grupelor cu program prelungit în instituțiile de învățământ primar și secundar din municipiul Chișinău. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul Primăriei, la care au participat părinți, manageri de instituții, asociații părintești și alți actori interesați, anunță PAS.
Scopul principal al consultărilor a fost de a discuta problemele pe care le întâmpină părinți și elevii în contextul suspendării de către Primăria Chișinău, finanțării grupelor cu program prelungit, precum și identificarea soluțiilor pentru reintroducerea acestora în bugetul municipal pentru anul de studii 2024-2025. Participanții au avut ocazia să își exprime îngrijorările și să contribuie cu propuneri concrete pentru îmbunătățirea situației.
„PAS a elaborat un proiect de decizie pentru susținerea grupelor cu program prelungit în mun. Chișinău și va ține cont de propunerile părinților. Cerem Primarului Ion Ceban să-și onoreze obligațiile conform legii și să înceteze să politizeze pe seama copiilor, părinților și învățătorilor.
În proiectul de decizie este stipulat că propunem alocarea a 70 de milioane de lei pentru finanțarea grupelor cu program prelungit, astfel încât peste 39.000 de copii să beneficieze de acest serviciu în anul școlar 2024-2025. Cerem Primarului Ceban să reducă din cheltuielile inutile și să identifice resurse suplimentare pentru asigurarea copiilor cu grupe cu program prelungit de 3 ore pe zi.