Fracțiunea Partidului Politic „Șor” în Parlament a elaborat mai multe inițiative legislative care au scopul de a îmbunătăți nivelul de trai al populației Republicii Moldova. În scurt timp, proiectele de legi vor fi prezentate în Legislativ pentru dezbateri și aprobare. Declarația aparține vicepreședintelui Partidului Politic „Șor”, deputata Marina Tauber, înainte de ședința plenară a Parlamentului, transmite CURENTUL cu referire la un comunicat al formațiunii.
„Vom insista ca aceste inițiative legislative să fie votate, printre primele, de noul Parlament. Legile sunt așteptate de oamenii simpli care vor ca situația în țară să se schimbe radical. Proiectele date au menirea de a produce schimbări spre bine aici și acum”, a menționat Marina Tauber.
Printre inițiativele legislative prezentate de deputații Partidului ”ȘOR” se numără implementarea Strategiei de dezvoltare a gospodăriilor agricole colective (colhozurile) și protecția producătorului agricol autohton; adoptarea legii privind “Medicamente gratuite garantate pentru pensionari”; modificarea legii privind sistemul de pensii de stat care să asigure majorarea semnificativă a pensiei minime, astfel încât să reprezinte 80% din salariul mediu; adoptarea unei legi privind anularea impozitelor la produse și mărfuri vândute în magazinele sociale; adoptarea Strategiei Naționale privind Stimularea revenirii concetățenilor în țară. De asemenea, Partidul Politic „ȘOR” propune și anularea imunității parlamentare pentru deputați.
Marina Tauber a mai declarat că fracțiunea Partidului „ȘOR” va fi în opoziție, dar va susține proiectele de legi cu tentă socială care vor avea rolul de a îmbunătăți viața cetățenilor țării.
Cristina Pendea