Deputatul Partidului „ȘOR”, Reghina Apostolova, a menționat, în cadrul unui briefing de presă, susținut la Parlament, că situația din țară este din ce în ce mai dificilă.
„Republica Moldova trece printr-o criză a creșterii prețurilor fără precedent. Zi de zi, guvernarea PAS îi adâncește și mai mult pe moldoveni în sărăcie. De când a preluat puterea PAS și Maia Sandu, prețul gazului a înregistrat o creștere de șapte ori. A fost de 167 de dolari în 2020 și a ajuns la 1129 dolari, în aprilie 2022. Iar în ceea ce privește prețurile pentru carburanți, situația e la fel de gravă – acestea s-au majorat cu 100% în doar un an. Și asta ca urmare a așa-numitei „liberalizări parțiale” a pieței produselor petroliere, în cadrul căreia s-a decis reglementarea zilnică a prețurilor produselor petroliere, în urma unui proiect de lege elaborat de deputatul PAS, Radu Marian. Potrivit economiștilor independenți, această decizie este cea mai proastă și neinspirată. Potrivit lor, așa ceva nu veți găsi nicăieri în lume, iar această reglementare nu are nimic în comun cu formarea corectă a prețurilor și protejarea cetățenilor de abuzurile companiilor petroliere, ci dimpotrivă, mecanismul actual mărește șocurile”, a declarat Reghina Apostolova.
De asemenea, Reghina Apostolova a mai accentuat că guvernarea nu întreprinde nimic ca să oprească crizele și să caute soluții pentru a ajuta populația să facă față acestei situații fără ieșire. Singurul argument al celor de la putere, prin care își justifică neputința, este că nu au bani ca să acopere necesitățile vitale ale oamenilor. Problema de bază constă nu în lipsa banilor, ci în incapacitatea de a gestiona fondurile existente și lipsa totală de soluții menite să genereze bani, pornind de la posibilitățile existente, mai susține Apostolova. Prin urmare, liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, a venit, săptămâna trecută, cu o soluție, care ar permite, într-un timp foarte scurt, acumularea unor sume considerabile la buget, bani care ar putea fi folosiți pentru creșterea pensiilor, de exemplu, în condițiile în care bătrânii sunt printre cei mai afectați de scumpiri.
„Partidul „ȘOR” propune completarea Legii numărul 827 privind fondul de susținere a populației cu un nou articol, iar printre cei care efectuează plăți în fondul de susținere a populației să fie incluse și companiile petroliere. Asta în condițiile în care, în contextul prețurilor exorbitante la carburanți, profiturile lor au crescut considerabil, mai mult decât atât, ei se îmbogățesc direct din contul sărăcirii populației. Prin urmare, cerem ca aceștia să fie obligați să plătească 50% din venituri în fondul de susținere al populației. Vă asigur că asta ar permite acumularea unor fonduri suplimentare uriașe care ar fi de un real ajutor pentru populație, în condițiile în care acestea se cifrează anual la aproximativ 2,3 miliarde de lei. Mediul de afaceri, mai ales cel care face bani cu lopata din contul cetățenilor trebuie obligat să se împartă cu oamenii pe al căror spate trăiesc”, a adăugat Reghina Apostolova.
Prețul benzinei trece de pragul psihologic de 30 de lei. Pentru joi, 19 mai, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi plafoane pentru produsele petroliere principale de tip standard. Mai exact, benzina COR 95 va costa 30,09 lei/litru, iar motorina 27,48 lei/litru.