În acest weekend, în sala Filarmonicii „Serghei Lunchevici”, persoanele în etate au fost răsfățate cu muzică, dans și gustări în cadrul evenimentului „Balul de toamnă”, desfășurat sub egida proiectului „Clubului Vârsta de Aur”, organizat de Partidul „ȘOR”, transmite CURENTUL.
Peste 700 de persoane în etate au dansat și s-au distrat alături de organizatorii proiectului și ansamblurile artistice.
Invitații speciali ai balului au fost îndrăgiții interpreți Ian Raiburg și Mariana Șura.
Prezent la eveniment, Președintele Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, le-a mulțumit pentru prezența la eveniment, și a menționat că astfel de proiecte și evenimente vor fi extinse atât în municipiul Chișinău, cât și în întreaga țară.
Mai mult, Ilan Șor a remarcat faptul că, în afară de asistența materială, persoanele în etate au necesitatea de o comunicare și respect: „… am înțeles mereu că, generația de aur, pe lângă suportul material, este necesar să le oferim și sprijinul moral, să le acordăm o atenție umană sinceră și să interacționăm cu ei prin comunicare. De aceea, ne propunem împreună cu echipa să extindem proiectul nostru de suflet pentru a fi mai aproape de generația cu vârsta de aur”.
Reamintim că proiectul „Clubul Vârsta de Aur” a fost lansat acum un an de zile și reprezintă un platou de comunicare și socializare activă, readucând tradițiile de altă dată în sufletele persoanelor în etate.
Acest proiect este desfășurat cu regularitate în mai multe regiuni ale țării, devenind popular și reunind de fiecare dată sute de seniori.
Cristina Pendea