[ X ]
Partidul „Șor” a instalat iluminarea stradală în prima din cele 104 localități promise
22 Aprilie

Datorită Partidului Politic „Șor”, în satul Breanova, raionul Orhei a fost instalat iluminatul stradal. Astfel, locuitorii acestuia, pentru prima data de la proclamarea Independenței, vor putea merge la biserică în noaptea Învierii pe străzi luminoase, transmite CURENTUL cu referire la un comunicat de presă al partidului.

Aceasta este prima din cele 104 localități pe care Partidul „Șor” a promis că le va ilumina în decurs de un an, iar la evenimentul de lansare au fost prezenți toți cei 7 deputați ai fracțiunii parlamentare ai Partidului „Șor”.

Instalarea sistemului de iluminare stradală în satul Breanova face parte dintr-un amplu proiect infrastructural anunțat după alegerile parlamentare de liderul Partidului „Șor”, ex-primarul municipiului Orhei, Ilan Șor. În acest context, el a menționat în cadrul evenimentului de lansare a iluminatului stradal în Breanova că formațiunea sa este singurul partid politic care lucrează în interesul cetățenilor și nu face politică doar pentru propriile interese ale liderilor săi.

El a subliniat că satul Breanova este prima localitate în care Partidul „Șor” începe să realizeze promisiunile făcute după alegerile parlamentare.

„Imediat după finalizarea campaniei electorale, am inițiat proiectul privind iluminarea stradală a celor 104 sate din raionul Orhei și din circumscripțiile 18 și 19 unde Partidul „Șor” a învins la alegerile parlamentare. Nu am alt scop decât să fac viața oamenilor mai fericită. Este singurul meu scop în viață și fiecare deputat al Partidului „Șor” lucrează pentru aceasta. Ziua de astăzi semnifică schimbările radicale pe care le-am așteptat de mulți ani”, a declarat el.

Totodată, deputatul Ilan Șor a anunțat că formațiunea sa nu doar că a asigurat instalarea iluminatului stradal în Breanova, dar va suporta și cheltuielile pentru consumul de energie electrică.

„Astăzi dăm în exploatare iluminarea stradală în satul dvs, dar cu toții știm că iluminarea stradală necesită și cheltuieli suplimentare. De asta, astăzi ne lansăm și un angajament public prin care ne asumăm achitarea costurilor iluminării stradale din satul dvs”, a declarat Ilan Șor.

La rândul său, vicepreședintele Partidului „Șor”, deputata Marina Tauber, a menționat că proiectul inițiat în satul Breanova demonstrează respectul față de cetățeni și față de promisiunile electorale și post-electorale ale formațiunii sale.

„Suntem unicul partid care în prezent îndeplinim toate promisiunile și obligațiunile făcute în campania electorală. Vă felicit cu sărbătoarea de astăzi, iar faptul că am instalat iluminarea stradală în preajma sărbătorilor pascale este un semn foarte bun, care ne inspiră încrederea în victorii și realizări mult mai mari. Vreau să le mulțumesc tuturor pentru susținere și sprijin”.

Partidul „Șor” a anunțat recent un amplu proiect de dezvoltare a infrastructurii tuturor celor 104 localități din circumscripțiile 18 și 19 acolo unde Partidul „Șor” și reprezentanții acestuia, Ilan Șor și Marina Tauber, au învins la alegerilor parlamentare din 24 februarie. Cei doi au promis după victorie că vor realiza schimbări majore de infrastructură în localitățile din cele două circumscripții, ceea ce a și început să fie realizat. Printre acestea se numără reparația drumurilor, iluminarea stradală, implementarea proiectului „Capitalul matern”, reparația școlilor, a grădinițelor, dar și deschiderea punctelor medicale, a farmaciilor și magazinelor sociale în fiecare localitate.

În satul Breanova, muncitorii au întins aproximativ 12 km de cablu, 250 de corpuri de iluminat LED și panouri de automatizare noi. În curând, iluminarea stradală va fi finalizată și în satul Cișmea, raionul Orhei, unde lucrările se efectuează în ritm alert.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților