Partidul „Pro Moldova” a fost înregistrat oficial, în calitate de formațiune, la data de 18 iunie curent, la Agenția Servicii Publice, informează CURENTUL.
„Au fost colectate mai mult de 6 mii de semnături, au fost constituite 23 de organizații teritoriale, iar la începutul lunii iunie noi am organizat Congresul de Constituire. Suntem un partid modern, de centru-dreapta, care crede că Moldova poate și va reuși să iasă din acest cataclism cauzat de pierderea valorilor și promovarea nulităților.
Pledăm pentru reanimarea tradițiilor noastre strămoșești, impregnate cu note de tehnologii avansate și bune practici de guvernare. Suntem un partid al cetățenilor care muncesc, cred în drepturile lor și cred că țara deja astăzi poate fi mai prosperă și mai unită. Pro Moldova a apărut în contextul unei crize morale, economice și sanitare profunde. Acțiunile Pro Moldova sunt îndreptate spre resetarea sistemului politic în cadrul unor alegeri parlamentare anticipate, oferirea unor proiecte de țară care să asigure dezvoltarea durabilă și integrarea europeană a țării”, a precizat liderul formațiunii, Andrian Candu.
Potrivit lui, în perspectiva prezidențialelor din 2020, Pro Moldova va avea o poziție pragmatică ca să ofere țării șansa pentru o nouă republică.
Andriana Cheptine