[ X ]
Parlamentul va selecta un membru în Consiliul de Supraveghere și Dezvoltare al TRM
27 Octombrie

Maria Șleahtițchi a fost admisă la proba interviului din cadrul concursului pentru selectarea candidaților la funcția de membru al Consiliului de Supraveghere și Dezvoltare al furnizorului public național de servicii media. O decizie în acest sens a fost votată de membrii Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media.

De menționat că la acest concurs au depus dosarul două persoane, însă doar Maria Șleahtițchi a întrunit toate condițiile. Ulterior, va fi organizată proba interviului, care va fi înregistrată audio/video.

Maria Șleahtițchi este conferențiar universitar și scriitoare. Din anul 2019 și până în prezent, ea este directorul general al Muzeului Național al Literaturii Române.

Potrivit legislației, Consiliul de Supraveghere și Dezvoltare al Companiei „Teleradio-Moldova” este constituit din șapte membri – trei dintre ei sunt propuși de fracțiunile parlamentare, cu respectarea reprezentării proporționale a majorității și opoziției, iar patru membri sunt propuși de organizațiile societății civile. Aceștia sunt desemnați de Parlament, pentru un singur mandat de șase ani.

Inapoi la arhiva noutaților