[ X ]
[ X ]
[ X ]
Parlamentul se va convoca în ședință plenară joi. Ce include agenda
20 Octombrie

Parlamentul se va convoca în ședință plenară joi, 21 octombrie curent, cu începere de la ora 11:00, informează CURENTUL.

Potrivit unui comunicat, Biroul permanent al Legislativului a aprobat, în ședința de ieri, data și ordinea de zi a următoarei ședințe plenare.

Deputații urmează să examineze moțiunea simplă inițiată de Fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor împotriva ministrului Justiției.

De asemenea, vor fi dezbătute mai multe proiecte de lege propuse spre aprobare în prima lectură. Printre acestea figurează proiectele de lege pentru modificarea Legii privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă, Legii cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgență în sănătate publică și modificarea unor acte normative, Legii privind regimul străinilor în Republica Moldova, Legii cu privire la avocatură, Regulamentului Parlamentului.

De asemenea, în prima lectură va fi examinat proiectul de lege pentru ratificarea amendamentelor la Contractul de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții și la Scrisoarea de însoțire asupra Contractului de finanțare în vederea implementării Proiectului ”Livada Moldovei”.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților