Parlamentul a pregătit un program special pentru vacanța de toamnă a elevilor. Pe parcursul săptămânii de vacanță, în perioada 26-30 octombrie, vor fi organizate online activități de informare și divertisment, care vor fi transmise pe paginile oficiale ale Parlamentului pe Facebook și Youtube, transmite CURENTUL.
Surpriza vacanței va fi transmisiunea în exclusivitate a filmului artistic „Dimitrie Cantemir”, realizat în 1973 de către regizorul Vlad Ioviță. Acțiunea este prilejuită de aniversarea Domnitorului, scriitorului, savantului și diplomatului Dimitrie Cantemir, născut la 26 octombrie 1673, și este realizată în parteneriat cu studioul „Moldova-Film”.
De asemenea, vor fi prezentate seria de podcasturi din cadrul proiectului ”Generația Z întreabă”, produse video și grafice despre activitatea Parlamentului, spoturi sociale despre măsurile de protecție împotriva COVID-19 etc.
Programul vacanței de toamnă se încadrează în eforturile de transparentizare și de promovare a accesibilității Legislativului, informării detaliate, în special, a tinerilor, despre activitatea instituției.
Cristina Pendea