[ X ]
Oxana Domenti – propusă pentru funcția de Ambasador al RM în Confederația Elvețiană
12 Septembrie

Comisia politică externă și integrare europeană a examinat și avizat, în ședința de astăzi, candidatura Oxanei Domenti, propusă pentru funcția de Ambasador al Republicii Moldova în Confederația Elvețiană, transmite CURENTUL.

Totodată, Ambasadorul agreat va deține și funcția de Reprezentant Permanent al Republicii Moldova pe lângă oficiul ONU de la Geneva.

Potrivit art.10 al Legii cu privire la serviciul diplomatic, Ambasadorii extraordinari şi plenipotenţiari, reprezentanţii permanenţi, trimişii şi însărcinaţii cu afaceri en titre (permanenţi) – şefi ai misiunilor diplomatice – sunt numiţi şi rechemaţi din funcţie de către Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Guvernului.

Propunerile referitoare la numirea în aceste funcţii sunt înaintate Guvernului de către ministrul afacerilor externe şi integrării europene, cu consultarea Comisiei politică externă şi integrare europeană a Parlamentului.

Amintim că, Oxana Domenti a fost deputat al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) în perioada 2009-2017. Ea și-a depus mandatul de deputat și s-a retras din politică în decembrie 2017.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților