[ X ]
Organizația de Seniori ai PAS, în şedință de bilanț. A participat şi Maia Sandu
26 Decembrie

Organizația de Seniori a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS0 s-a întunit în ședință festivă, de final de an, în cadrul căreia au participat Președintele țării, Maia Sandu, Președintele Parlamentului și președintele PAS, Igor Grosu, deputați și membri ai organizațiilor teritoriale ale Organizației de Seniori PAS, informează CURENTUL. 

„Am admirat elanul și încrederea colegilor în spiritul de echipă și în capacitatea fiecăruia de implicare. Sloganul „Experiență în Acțiune” rămâne a fi unul emblematic și determinant pentru Seniorii PAS. Dragi colegi, mă bucur că suntem cu toții parte a aceleiași echipe, echipa PAS, care a dat acestui meleag cel mai bun președinte de țară și o guvernare proeuropeană” – a declarat deputatul Marcela Adam, după ședință.

Ea s-a arătat  convinsă, oricât de mari vor fi provocările, că împreună vor reuși să aducă Moldova în familia prietenoasă a țărilor europene.

„Spiritul Sărbătorilor de Iarnă să vă întărească încrederea, elanul și speranța, să vă dăruiască sănătate de fier și putere de munte.

Să ne bucurăm împreună de un An Nou cu pace, sănătate și bunăstare. La mulți ani!”, a mai spus politiciana.

Inapoi la arhiva noutaților