Și în acest an, destinația distracției și feeriei sărbătorilor de iarnă este Orhei. Sâmbătă, 25 decembrie, la ora 17:00, toată lumea, de la mic la mare, este așteptată la deschiderea celui mai frumos și mai mare Târg de Crăciun din țară, transmite CURENTUL.
Căsuțele cu bunătăți și produse tradiționale de sezon vor fi amenajate la Orheiland, cel mai mare parc de distrații din Republica Moldova, unde totul va fi gratuit.
Aprinderea luminițelor de Crăciun va fi unul dintre cele mai așteptate momente ale serii. Mii de beculețe vor împânzi parcul de distracții.
Organizatorii promit surprize de neuitat pentru vizitatori. Caruselele, toboganele, Rollercoaster-ul, Star Tower-ul, patinoarul și alte atracții îi așteaptă atât pe copii, cât și pe adulți.
Toate echipamentele de distracție vor fi absolut gratuite, pentru toți vizitatorii târgului.
Copiii sunt așteptați și la căsuța lui Moș Crăciun, acolo unde vor primi cadouri.
Atmosfera de sărbătoare va fi încinsă de renumitul interpret din Rusia – Habib, care va încânta publicul cu melodiile îndrăgite, pe scena de la Orheiland.
Cel mare parc de distracții, Orheiland, va activa în sezonul de iarnă, între orele 10:00-20:00.
Din 2018 și până în toamna acestui an, Orheiland a fost vizitat de peste 2,5 milioane de oameni atât din țara noastră, cât și din străinătate.
Cel mai mare parc de distracții din Moldova, OrheiLand, a fost inaugurat în 1 iunie 2018, fiind unul din cele mai populare proiecte lansate la inițiativa primarului orașului Orhei de atunci, deputatul Ilan Șor. Liderul Partidului „ȘOR” a spus de mai multe ori că este mândru că a reușit să transforme orașul Orhei într-un loc al familiei și copilăriei fericite.