[ X ]
Opinie. Patru elemente caracterizează anul 2021 din punct de vedere economic
27 Decembrie

Patru elemente caracterizează anul 2021 din punct de vedere economic. Este vorba de (1) creșterea semnificativă a prețurilor la mai multe produse și servicii de primă necesitate, (2) de majorarea comerțului extern și (3) de performanțele sectorului IT și (4) al agriculturii. Este opinia lui Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, expusă în cadrul ediției de vineri, 24 decembrie, a emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”.

Prețurile. Veaceslav Ioniță a spus că anul 2021 va intra în istoria Republicii Moldova ca anul prețurilor. Toate au crescut, atât determinate de factori interni, cât și de inflația de pe plan global. Spre exemplu, în USA în acest an majorarea prețurilor este cea mai mare din ultimii 40 de ani. Creșteri semnificative au avut loc în Marea Britanie, în toată UE și pe tot globul. Dintre țările dezvoltate, doar în Japonia nu a fost afectată de majorarea prețurilor. „În rest, întreg mapamondul este măcinat de creșterea prețurilor. Factorii de bază sunt produsele energetice, produsele alimentare, transportul care scumpește celelalte mărfuri și ca rezultat avem această inflație galopantă care lovește în noi și ca rezultat avem o creștere a prețurilor în Republica Moldova”, a spus Veaceslav Ioniță.

Cea mai mare dramă a creșterii prețurilor, declară expertul, moldovenii au trăit-o în luna octombrie, când a crescut prețul gazelor naturale, până la 790 de dolari pentru o mie de metri cubi de gaz importat, față de 127 dolari preț de import la începutul anului. Creșterea prețurilor de import a determinat și majorarea tarifelor pentru consumatori, de peste 2,4 ori, o majorare fără precedent în istoria țării. Anul 2021, mai declară expertul, cel mai probabil va fi finalizat cu 525 de dolari pentru o mie de metri cubi de gaze naturale, față de 115 dolari pentru o mie de metri cubi la sfârșitul anului trecut. „Prețul la gaz, din nefericire pentru noi, va continua să fie ridicat și în anul 2022. Sperăm foarte mult că în a doua jumătate a anului viitor prețul va scădea”, a spus expertul.

Totuși, afirmă analistul economic, lucrurile nu pot fi atât de optimiste cu referire la reducerea prețului gazelor naturale, deoarece Republica Moldova are nerezolvată problema datoriei istorice de pe malul stâng al Nistrului, care cu tot cu penalități depășește 700 de milioane de dolari, sumă care dacă va intra în tarife, vom continua să avem prețuri ridicate. „În acest an, am avut o creștere bruscă, după creșterea relativ mare din 2006, doar că atunci majorarea a fost mai mică și s-a făcut în două etape. Acum creșterea este cu mult mai mare. Deși sunt compensații din partea Guvernului, care ajută cetățenii, oricum prețul la gaz ne-a marcat pe toți”, a afirmat analistul economic.

Economistul a menționat că în acest an cel mai probabil inflația anuală în Republica Moldova va fi de 14,5%, poate chiar și mai mare. Și dacă se va întâmpla acest lucru vom avea cea mai mare inflație din ultimii 18 ani, determinată de creșterea prețurilor la toate produsele energetice și creșterea prețurilor la produsele alimentare. La produsele alimentare, menționează expertul, prețurile cel mai probabil vor crește cu cel puțin 17,5%, poate chiar și mai mult și acest fapt duce din nou la recordul din ultimii 18 ani.

Veaceslav Ioniță a mai remarcat că în acest an piața imobiliară de asemenea înregistrează cea mai mare creștere a prețurilor, după 13 ani de pauză. Criza imobiliară din 2008 în toată lumea a durat 2-3 ani, iar în Republica Moldova până în 2019, perioadă în care am înregistrat o scădere continuă a prețurilor la apartamente. În prima jumătate a anului 2020 piața imobiliară a dat primele semne că urmează schimbări și astfel din a doua jumătate a anului 2020 și până în prezent s-a înregistrat cea mai rapidă creștere a prețului la imobile după creșterea galopantă din 2008. În prezent prețurile continuă să crească, însă ritmul de creștere este mai mic. Astfel, la apartamentele de mâna a doua prețurile cel mai probabil se vor stopa din creștere pentru cel puțin jumătate de an, iar la apartamentele noi tot vom avea o încetinire a prețului, poate chiar o mică scădere, totuși tendința pe termen lung este de creștere a prețului la imobile.

Comerțul extern. Volumul comerțului extern (exporturile și importurile), a spus expertul, în acest an vor depăși maxima istorică din 2019 și vor atinge 10,2 miliarde de dolari, cu 2,3 miliarde de dolari mai mult față de anul trecut. Acest progres este datorat atât creșterii exporturilor, cât și creșterii importurilor. Volumul exporturilor se estimează că va depăși 3 miliarde de dolari. Astfel, s-a reușit să fie recuperată căderea de anul trecut și a fost înregistrată totodată și o ușoară creștere. Anul trecut a scăzut din cauza reducerii exportului de produse cerealiere și al exporturilor din zonele economice libere din cauza crizei mondiale.

La capitolul importuri, potrivit expertului, la fel în acest an sunt înregistrate recorduri. Acestea vor depăși 7 miliarde de dolari, cu 1,6 miliarde de dolari mai mult decât anul trecut. Această majorare este influențată de doi factori. Factorul negativ este scumpirea resurselor energetice. Din cauza că s-a scumpit petrolul, gazul, suntem nevoiți să plătim mai mult. Partea bună este că în acest an consumul populației a crescut fără precedent, , cea mai mare din ultimii 15 ani. „Oamenii în 2020 au făcut economii că era pandemie. Cheltuielile care nu s-au făcut în 2020 s-au realizat în 2021. Tot în 2021 oamenii au luat credite fără precedent, lunar moldovenii se împrumută cu circa 700 de milioane de lei. Toți acești bani s-au dus în consum, în importuri”, a declarat expertul.

Deficitul balanței comerciale în acest an va depăși 4 miliarde de dolari, declară economistul. Republica Moldova cheltuie pe importul produselor cu 4 miliarde de dolari mai mult, decât exportă. „Balanța noastră comercială începând cu anul 1999 este în fiecare an negativă, însă în acest an avem recordul absolut. Precedentul a fost în 2008, când deficitul balanței comerciale a fost de 3,3 miliarde de dolari”, a opinat economistul.

Sectorul IT. Al treilea lucru care marchează anul 2021, menționează analistul economic, este sectorul IT, o adevărată „vedetă” a economiei naționale, care înregistrează al 5-lea an consecutiv creșteri spectaculoase. Deși este un domeniul, lipsit total acum 10 ani în economia Republicii Moldova, rezultatele obținute în acest an sunt remarcabile. În ultimii ani au fost create parcuri IT care au oferit șase mii de locuri de muncă noi, iar exportul de servicii IT în 2021 vor depăși 325 de milioane de dolari, de 5 ori mai mult decât acum 5 ani.

Agricultura. Volumul producției agricole, în opinia lui Veaceslav Ioniță, în acest an va depăși 40 de miliarde de lei. Totodată este pentru prima dată, după 1995, când producția din cadrul întreprinderilor agricole a depășit-o pe cea din sectorul individual. Expertul a amintit că în perioada sovietică 85%-90% din toată producția agricolă era în sectorul organizat și doar 10%-15% în sectorul individual, care era de regulă pentru consumul personal. După destrămarea URSS, toată producția agricolă din sectorul individual a rămas stabilă, pe alocuri a înregistrat creștere, și toată prăbușirea producției agricole până în 2000, până la 27,7 miliarde de lei (valoarea banilor de astăzi), a fost din cauza prăbușirii agriculturii organizate. Astfel, în următorii ani, agricultura practic s-a menținut pe producția din sectorul individual, destinată. Producția agricolă organizată a scăzut la 19 miliarde de lei de la 54 de miliarde de lei. Astfel, după 25 ani, de când agricultura a fost dominată de producția individuală, pentru consum propriu. în 2021 producția gospodăriilor agricole vă depăși pe cea a sectorului individual. După ce s-au făcut investiții, s-au oferit subvenții, au fost susținuți agricultorii, agricultura devine din agricultură de subzistență-agricultură naturală, agricultură introdusă în circuitul economic, care contribuie la crearea de valoare adăugată.

Inapoi la arhiva noutaților