Datorită climei favorabile de dezvoltare din acest an, s-a înregistrat atacul activ a gardurilor vii de buxus. Omida păroasă a buxusului a devenit o problemă majoră în țară și chiar foarte greu de combătut. Acest fapt se datorează ciclului de viață îndelungat, având o dezvoltare în masă cu 3-4 generații pe an cu adulți din aprilie-mai până în octombrie. Iernează sub formă de omizi mici, protejate și prinse unele lângă altele de o pânză de mătase țesută în toamnă. Primăvara, acestea își încheie dezvoltarea, ajungând la stadiul de adult.
La moment avem dezvoltarea celei de-a 2 generație, însă sunt prezente toate stadiile de dezvoltare a dăunătorului. Atacul poate fi cel mai ușor observat prin prezența pânzelor și a omizilor în interiorul tufelor de buxus, care prezintă părți uscate. Pentru a fi depistate se fac controale periodice, unde se pot vedea ouăle depuse pe partea inferioară a frunzelor și a larvelor mici de culoare galbenă. Pupele pot fi identificate prin coconurile țesute din pânză și ramuri cu frunze.
Identificarea dăunătorului din timp și luarea măsurilor corespunzătoare eliminării acestuia, va diminua considerabil atacul și daunele provocate. Astfel, se recomandă tăierea ramurilor uscate, colectarea manuală a omizilor acolo unde este posibil.
Combaterea chimică a acestui dăunător se poate face utilizând insecticide specifice active omologate, conform Registrului de Stat al produselor de uz fitosanitar și al fertilizanților, permise pentru utilizare în Republica Moldova. Tratamentele se repetă în funcție de evoluția atacului și la expirarea termenului de acțiune a acestuia. Pentru ca soluția de insecticid să se mențină pe frunzele lucioase ale buxusului, se pot utiliza adjuvanți.
La aplicarea tratamentelor complexe se va avea în vedere respectarea riguroasă a securității muncii și populației, respectându-se efectuarea stropirii pe timp de noapte cu atenționarea oamenilor.
Ca metodă biologică de combatere recomandăm instalarea capcanelor feromonale la începutul sezonului agricol. Aceste capcane se instalează pentru monitorizarea insectei Omida păroasă a buxusului (Cydalima perspectalis) în stadiul de fluture-adult, folosind o replică sintetică a parfumului produs de femelă, pentru a atrage masculii în capcana lipicioasă. Eliminarea masculilor permite astfel reducerea reproducerii insectelor.
Larvele acestor insecte devorează rapid frunzele gardului viu care devin galben, ducând la o deteriorare rapidă a plantei. Utilizarea unei capcane este pentru 3 – 5 tufe (pe o raza de 15 metri). Înlocuirea capcanei după 8 săptămâni sau când este plină de pradă.
Se poate utiliza un îngrășământ special pentru regenerarea buxusului în urma atacului.
Atenţionăm, că conform prevederilor art. 35 alin. (1) lit.a) şi b) a Legii nr. 228 din 23.09.2010 cu privire la protecţia plantelor şi la carantina fitosanitară, în procesul de cultivare a plantelor, persoanele fizice şi juridice, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, sânt obligate să efectueze cercetarea sistematică a semănăturilor şi a plantațiilor, realizarea de măsuri fitosanitare în scopul prevenirii apariției şi desemnării organismelor dăunătoare.