Ca urmare a acțiunilor angajaților BNC Interpol și a partenerilor de peste hotare, astăzi 27 septembrie, Olga Bondarciuc, a fost reținută în Belgia, transmite CURENTUL.
La 22 aprilie 2020 în adresa Secretariatului General al OIPC Interpol a fost transmisă solicitarea referitor la anunțarea în căutare internațională în vederea localizării Olgăi Bondaricuc, în vârstă de 44 de ani, care activa în calitate de notar și acționa în interesele organizației criminale, create și conduse de către Plahotniuc Vladimir, fiind pusă sub învinuire pentru comiterea falsului în acte publice și declarație mincinoasă.
La 4 iunie 2021, aceasta a fost anunțată în căutare internațională în vederea arestării și extrădării, fiind emis mandat judecătoresc de către Judecătoria Chișinău (sediul Ciocana).
Olga Bondarciuc a fost reținută în Belgia în baza difuziunii de căutare internațională emise în baza solicitării BNC Interpol Chișinău. În aceeași zi de către autoritățile belgiene a fost confirmat arestul persoanei în cauză. Aceasta urmează a fi extrădată autorităților din Republica Moldova.